În urbele antice, construcţiile erau realizate în principal din piatră, pentru durabilitate, fiind deseori placate cu roci decorative ca marmura, pentru un aspect impresionant. Erau realizate manual, existând deja unelte şi dispozitive care permiteau ridicarea edificiilor mari şi arcadelor sofisticate. Grecii au fost principalii promotori ai acestui stil, studiul matematicii servindu-le în proiectarea unor clădiri bine proporţionate, în armonie cu peisajul. Prin 300 i.Hr., grecii făceau planuri de urbanism, proiectând în detaliu oraşe întregi şi dispunând străzile după un caroiaj. Romanii au adoptat apoi multe principii urbanistice utilizate de greci, dar au descoperit şi tehnici noi. Una dintre acestea a fost fabricarea betonului cu circa două secole înainte de Hristos.
Ca orice palat francez are 2 fațade: latura spre curte și latura spre grădină. Spre curte, se remarcă policromia cărămizii, a pietrei și a ardeziei: stilul specific epocii lui Ludovic al XIII-lea. Acestei fațade vesele i se opune, pe latura dinspre parc, o fațadă maiestuoasă, în întregime din piatră. Arhitectul François Mansart renunță la caracteristicile specifice barocului, afirmând un stil clasic, cu un ritm uniform, în care domină orizontalitatea și simetria, impunându-se riguros. El îmblânzește severitatea ansamblului, desenând 2 rânduri de bolți în plin centru, animând partea de sus a balustradei cu câteva sculpturi de trofee și de urne pentru torte. “Arta de la Versailles”, bazată pe măsură, claritate, armonie și ordine, devine modelul clasicismului francez.
Servind glorificarea puterii regale, viziunea artei clasice franceze este monumentală, folosindu-se pentru acesta de jocul echilibrat dintre orizontale și verticale, spre deosebire de dinamica liniei curbe a barocului. Palatul Versailles, de dimensiuni impresionante, simbol al autorității monarhice absolute, precum și al raționalismului, a adunat pentru construirea și decorarea sa pe arhitecții și decoratorii cei mai reprezentativi pentru noul stil: Charles Le Brun (1610-1690),
Louis Le Vau (1612-1670), precum și François Mansart (1598-1666).
(numită frecvent Casa Mauksch-Hintz) se găsește pe Bulevardul Regele Ferdinand nr.1 (colț cu Piața Unirii) din Cluj-Napoca. Casa are patru ferestre spre centrul orașului (Piața Unirii), aripa mai lungă (cu șase ferestre) situându-se pe strada Regele Ferdinand. Structura înaltă a acoperișulu
i trădează o construcție veche. Elemente renascentiste se mai găsesc doar în câteva dintre camerele de la parter, în curtea îngustă și în pivniță.
În jurul anilor 1820, frontul casei a fost modificat în stil clasicist, însă la jumătatea secolului XX și-a reprimit aspectul puritan, care relevă mai elocvent adevărata ei vechime
Parlamentul de pe Ringul vienez este unul dintre cele mai importante edificii în stil istorist. Theophil Hansen l-a proiectat în stil antic grecesc. Palatul Epstein din apropiere este unul dintre cele mai semnificative palate de pe Ring. Construcţia clădirii a durat zece ani, Palatul fiind inaugurat în 1883. La construire, Theophil Hansen a ales stilul clasic grecesc, elenii fiind primul popor care a apreciat în mod deosebit libertatea şi legitatea.
Până în anul 1918, aici se reuneau deputaţii „regatelor şi statelor reprezentate în Reichsrat“, care serveau partea austriacă a dublei monarhii austro-ungare, ce se întindea din Galiţia (Polonia, respectiv Ucraina de astăzi) până în Dalmaţia (coasta croată a Mării Adriatice de astăzi), pentru dezbateri legislative. La edificare s-au utilizat materiale care proveneau toate ţările Coroanei. Fântâna Pallas-Atenei din faţa intrării principale a Parlamentului este menită să întruchipeze înţelepciunea statalităţii.